Nota analitică ADEPT: VOTAREA PESTE HOTARE LA ALEGERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA: PRO ȘI CONTRA

19 mai 2025
Nota analitică ADEPT: VOTAREA PESTE HOTARE LA ALEGERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA: PRO ȘI CONTRA

Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT, sub egida Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC), a publicat astăzi un nou studiu analitic intitulat „ VOTAREA PESTE HOTARE LA ALEGERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA: PRO ȘI CONTRA”.

Documentul vine în contextul unei inițiative legislative, propusă de un grup de deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), care urmărește restricționarea accesului la vot al cetățenilor moldoveni aflați peste hotare. Studiul ADEPT demonstrează, printr-o argumentație juridică riguroasă, că proiectul de lege contravine atât Constituției Republicii Moldova, cât și standardelor internaționale în domeniul electoral.

Principalele concluzii ale studiului:

  • Proiectul impune condiții discriminatorii, precum înregistrarea consulară obligatorie și verificarea statutului legal al alegătorilor din diaspora.
  • Sunt promovate măsuri de distorsionare a votului, cum ar fi stabilirea unui coeficient de ponderare a voturilor din străinătate, care încalcă principiul votului egal.
  • Inițiativa utilizează greșit jurisprudența CEDO, în special cazul Sitaropoulos vs. Grecia, ignorând spiritul și concluziile reale ale hotărârii.
  • Regimul legal al votului peste hotare a evoluat constant în ultimele trei decenii, consolidând dreptul de vot pentru cetățenii aflați în afara țării și eliminând obstacolele administrative.

Studiul oferă și o trecere în revistă a evoluției legislației naționale privind votul în diaspora, precum și o analiză comparativă a bunelor practici internaționale, în special recomandările Comisiei de la Veneția și ale OSCE/ODIHR.

Studiul integral este anexat.