ADEPT sprijină clusterul Negureni în procesul de amalgamare voluntară

10 iulie 2026
ADEPT sprijină clusterul Negureni în procesul de amalgamare voluntară

Asociația ADEPT continuă să ofere asistență metodologică și tehnică primăriilor Negureni, Tîrșiței, Nucăreni și Chițcanii Vechi în procesul de amalgamare voluntară, facilitând elaborarea viziunii comune și planificarea etapelor următoare ale reformei.

sociația ADEPT continuă să ofere suport administrațiilor publice locale care au inițiat procesul de amalgamare voluntară. În acest context, echipa ADEPT a participat la cea de-a treia ședință a Grupului comun de lucru al clusterului format din primăriile Negureni, Tîrșiței, Nucăreni și Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde a facilitat parcurgerea etapelor prevăzute de cadrul legal și elaborarea documentelor necesare procesului.

În cadrul ședinței, reprezentanții celor patru primării au validat viziunea comună de dezvoltare a viitoarei unități administrativ-teritoriale și au stabilit prioritățile care vor orienta investițiile și dezvoltarea comunității în următorii ani. Acestea au fost definite în baza analizei serviciilor publice existente și a consultărilor desfășurate în toate cele patru localități, la care au participat peste 1.500 de locuitori. Printre prioritățile comune se numără reabilitarea drumurilor locale, extinderea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor și crearea Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor (CUPS).

Prin asistența oferită, ADEPT facilitează cooperarea dintre autoritățile publice locale, sprijină elaborarea documentelor strategice și organizarea consultărilor publice, contribuind la dezvoltarea unor decizii fundamentate pe date și pe nevoile reale ale comunităților. Totodată, organizația oferă suport metodologic pentru parcurgerea etapelor prevăzute de legislație, astfel încât procesul de amalgamare voluntară să fie unul transparent, participativ și orientat spre dezvoltarea durabilă a viitoarei unități administrativ-teritoriale.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul proiectului „LocalDem: Democrație participativă și bună guvernare în sprijinul reformei administrației publice locale”, implementat de Asociația ADEPT cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.