Finalul celei de-a treia ediții a Școlii Aleșilor Locali
S-a încheiat cea de-a treia ediție a „Școlii Aleșilor Locali” la care au participat 38 de primari și consilieri locali din 30 de comunități. Școala a oferit participanților o curriculă amplă despre buna guvernare, transparență, politici publice eficiente și leadership.
30 noiembrie 2024 a marcat finalul celei de-a treia ediții a Școlii Aleșilor Locali, un proiect unic implementat de Asociația pentru democrație participativă ADEPT cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. Proiectul, lansat în 2020, a avut ca obiectiv formarea și susținerea aleșilor locali din Republica Moldova pentru a deveni promotori ai bunei guvernări și lideri autentici în comunitățile lor.
Pe parcursul a opt luni, 38 de primari și consilieri locali din 30 de comunități au urmat o curriculă amplă și extrem de utilă, care a inclus teme precum organizarea administrației publice locale, buna guvernare prin transparență și mobilizare comunitară, politici publice eficiente, combaterea dezinformării și securitatea cibernetică. De asemenea, participanții și-au dezvoltat abilitățile de leadership, discurs public și au explorat oportunități europene, dobândind competențe valoroase pentru dezvoltarea comunităților lor.
Sesiunea finală a Școlii Aleșilor Locali a abordat două teme esențiale pentru administrația publică locală. Igor Boțan, director executiv ADEPT, a subliniat rolul analizei realităților politice în îmbunătățirea guvernării locale, iar Victor Gotișan, expert StratCom, a discutat contribuția autorităților publice locale la integrarea europeană și combaterea dezinformării.
Grigore Stegarescu, autorul și coordonatorul proiectului Școala Aleșilor Locali, a declarat la ceremonia de închidere a celei de-a treia ediții: „De la lansarea proiectului în 2020, peste 120 de aleși locali din 87 de localități au fost instruiți, devenind agenți ai schimbării prin inițiative care au crescut eficiența administrativă, au îmbunătățit calitatea deciziilor și au stimulat implicarea comunitară.”
Valerian Moraru, reprezentantul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, prezent la eveniment, a spus: „Mă bucur să aud feedbackuri pozitive din partea absolvenților Școlii Aleșilor Locali. Voi sunteți cei care impulsionați integrarea europeană la nivel local și aplicați principiile fundamentale ale bunei guvernări în întreaga țară. Implicarea activă și dialogul constant cu cetățenii sunt fundamentale pentru o administrație publică locală eficientă, care să susțină integrarea europeană și să promoveze valorile democratice.”
Asociația ADEPT a anunțat lansarea următoarei ediții în ianuarie 2025. Proiectul va continua să pregătească lideri locali capabili să răspundă nevoilor comunităților lor și să contribuie activ la dezvoltarea democratică și europeană a Moldovei.
Proiectul este susținut de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova.